
În contextul scandalului de corupție izbucnit săptămâna trecută în cadrul Serviciului Vamal, premierul Dorin Recean a afirmat că șeful instituţiei, Alexandru Iacub are misiunea de a intensifica lupta împotriva corupției și să prezinte un plan cu măsuri mai eficiente de prevenire a acesteia. Declarația vine ca reacție la întrebările privind o posibilă demisie a conducătorului instituției.
"Şeful vămii, în acest context, a primit o sarcină foarte clară, să accelereze lupta cu corupţia şi să prezinte un plan prin care măsurile de prevenire a corupţiei sunt mai eficiente", a declarat prim-ministrul luni, 26 mai.
Premierul Dorin Recean a fost întrebat și despre speculațiile apărute în mediul online, în special dacă reținerea lui Iurie Gorea, șeful Biroului Vamal Centru, ar fi parte dintr-o presupusă confruntare între el și fostul ministru Andrei Spînu:
"Vreau să apreciez și să salut efortul Centrului Național Anticorupție, care am văzut că a accelerat acest efort de combatere a corupției. Am văzut exemple de la Birou Vamal Nord, unde tot așa, șeful și subalternii au fost prinși. La fel am văzut operațiunile de la aeroport, tot în vamă, sau de la Agenția Servicii Publice, în raport cu cei care vindeau premisele de conducere. Spațiile verzi de la municipiu au lucrat și au avut rezultate și la Poliție, și la Poliția de Frontieră. Și eu cred că discuțiile trebuie să fie despre combaterea corupției", a răspuns Recean.
Şeful Biroului Vamal Centru, Iurie Gorea şi şeful Postului Vamal Intern din Căuşeni au fost plasaţi în arest preventiv pentru 30 de zile, în dosarul mitei de peste 40 de mii de dolari. De asemenea, în acelaşi dosar, un broker vamal a fost plasat în arest la domiciliu.
Potrivit datelor preliminare ale anchetei, șeful Biroului Vamal Centru și brokerul, împreună cu alte persoane, ar fi primit în mai multe tranșe suma de peste 40 000 de dolari, bani care erau destinați pentru facilitarea trecerii mărfurilor peste frontiera vamală a Republicii Moldova la importul de mărfuri în țară, destinate segmentului transnistrean, dar și pentru omiterea depistării multiplelor încălcări de legislație.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ