Scandalul de corupție: Şapte angajaţi ai Biroului INTERPOL Moldova, suspendaţi din funcţii

11 июня 2024, 07:32
interpol

Şapte angajaţi ai Biroului INTERPOL Moldova au fost suspendaţi din funcţii în urma scandalului de corupție în care ar fi implicaţi. Ei sunt bănuiţi că ar fi ajutat persoane date în urmărire internaţională să obțină azil sau statut de refugiat în Republica Moldova și în alte țări, contra unor sume impunătoare de bani. Anunţul a fost făcut de şeful IGP, Viorel Cernăuţeanu, care a semnat ordinele, scrie TVR Moldova.

Șeful IGP a declarat că ministerul de Interne al Republicii Moldova şi Inspectoratul General al Poliţiei au iniţiat anchete interne pentru a se asigura că angajaţii biroului INTERPOL, suspectaţi în scandalul de corupţie, ar avea şi abateri disciplinare.

"Au fost iniţiate şi anchete de serviciu în cadrul SPIA, deoarece o parte din angajaţi sunt în subordinea ministrului. Cei care sunt vizaţi cu subordonare a Inspectoratului General al Poliţiei, la fel, a fost inițiată o anchetă de serviciu şi toate persoanele, chiar dacă în privinţa lor nu a fost aplicată o măsură preventivă, a fost instituit mecanismul de suspendare din funcţie. Prin ordinul şefului IGP-ului au fost suspendate şapte persoane. E  vorba de poliţişti, angajaţi INTERPOL? - Da, anagajaţi INTERPOL", a menționat Viorel Cernăuţeanu.

Cernăuţeanu spune că, în această săptămână, va avea o întrevedere cu secretarul general al INTERPOL, Jurgen Stock. Iar un grup de experţi ai Organizației Internaționale a Poliției Criminale va veni în Republica Moldova pentru a evalua activitatea biroului INTERPOL.

Amintim că în luna aprilie Procuratura Anticorupţie, împreună cu autorităţile din Franţa şi Biroul Federal de Investgaţii al Statelor Unite ale Americii au iniţiat o anchetă prin care a fost indentificată o schemă infracţională prin care funcţionari publici de la Chişinău primeau mită de la infractori daţi în căutare internaţională pentru ca acestora să le fie şterse datele din baza INTERPOL. 

Chiar dacă Procuratura Anticorupţie a refuzat să dea numele celor implicaţi, presa din România, făcând referire la surse demne de încredere de la Chişinău, a precizat că persoanele vizate în anchetă ar fi: Viorel Ţentiu, şeful biroului INTERPOL, Mihail Vodă, Șeful Inspectoratului General pentru Migraţie al Ministerului de Interne și fostul ministru al Justiţiei, Vitalie Pîrlog. 

CITEŞTE ŞI:  Șeful Inspectoratului pentru Migraţie și un fost ministru al Justiției ar fi printre cei vizați în dosarul Interpol

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода