Scheme la construcția ”drumurilor europene” din Cahul - 770 tone de pietriș a dispărut

15 ноября 2024, 09:13

Oamenii legii investighează scheme prin care la repararea unei porțiuni de drum din Cahul, 770 tone de pietriș care urma să fie folosit, nu s-a regăsit în lucrarea implementată. Cazul a avut loc în anul în 2023.

Mai exact, persoane din rândul responsabililor de șantier au anunțat conducerea societății pe acțiuni „Drumuri Cahul” că o parte din pietrișul prevăzut de proiect în valoare de peste 370.000 lei lipsea din structura temeliei drumului care leagă satele Frumușica și Borceag.

”Cu toate acestea, prin introducerea datelor denaturate în actele de dare în exploatare și actele contabile (inclusiv cumpărarea acelor 770 tone de la agentul economic vizat),în toamna lui 2023 drumul a fost dat în exploatare”, se precizează într-un comunicat de presă al poliției.

Oamenii legii au efectuat mai multe percheziții și au ridicat acte de evidență contabilă, inscripții de ciornă, extrase de pe suporturi electronice, telefoane mobile și alte obiecte relevante cauzei penale. Investigațiile penale continuă, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Все теги

drumuri Cahulpolitia
Последние новости

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода