Schimbările la Procuratura Anticorupție se amână. MOTIVUL

15 ноября 2024, 10:51
PA

Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) nu va examina vineri, 15 noiembrie curent, demersul procurorului general cu privire la modificarea structurii Procuraturii Anticorupție. Subiectul a fost amânat la solicitarea procurorului general adjunct, Sergiu Russu, transmite IPN.

Cererea de contramandare a examinării subiectului din ordinea de zi a CSP a fost înregistrată vineri dimineața. În solicitarea depusă, procurorul general adjunct a menționat că nu poate participa la ședință din cauza alteia, planificate din timp. La fel și procurorul general, care este autorul acestui demers, nu a ajuns la ședința CSP pe motiv că s-ar afla într-o deplasare, lucru despre care s-a anunțat la reuniune.

Examinarea subiectului a fost amânată prin vot unanim pentru ședința ulterioară, dar nu a fost anunțată o dată concretă.Schimbările în cadrul Procuraturii Anticorupție au fost recomandate de către Consiliul Suprem de Securitate.

După ședința de luni a CSS, șeful statului, Maia Sandu, a declarat că Procuratura Anticorupție a înregistrat un eșec total în lupta împotriva corupției mari, mai ales în combaterea corupției politice.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода