
Consumul de energie electrică pe malul drept al râului Nistru pentru duminică, 26 ianuarie, este acoperit integral, a anunţat compania de stat Energocom.
Conform prognozei, pe data de 26 ianuarie se anticipează un consum mai mic cu aproximativ 11% în comparație cu astăzi, 25 ianuarie.
Energocom a făcut rezervările de capacități necesare la hotarul cu România pentru a suplini cererea internă cu electricitate importată.
Compania de stat a reamintit cetăţenilor să utilizeze rațional energia în orele de vârf, pentru a avea atât facturi mai mici, cât și pentru a asigura fiabilitatea sistemului electroenergetic.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ