Șef de la INI, depistat cu avere nejustificată de aproape trei milioane de lei

26 марта 2026, 13:54

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a constatat încălcarea regimului juridic al declarării averii și intereselor personale în privința lui Marcel Caminschi, șef de secție al Inspectoratului Național de Investigații. Potrivit raportului ANI, diferența dintre veniturile obținute și cheltuielile efectuate de Caminschi și familia sa în perioada anilor 2016 - 2023 se ridică la 2.849.060 de lei.

În baza actului de constatare, cauza va fi transmisă instanței de judecată competente pentru examinare, în vederea dispunerii confiscării averii nejustificate. De asemenea, inspectorul ANI va dispune încetarea funcției publice a persoanei supuse controlului de îndată ce actul de constatare va rămâne definitiv.

Subiectul controlului va fi, totodată, decăzut din dreptul de a ocupa anumite funcții publice pe o perioadă de trei ani și va fi înscris în Registrul de stat al persoanelor care au interdicție de a exercita funcții, conform legii privind declararea averii și intereselor personale.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода