
"Dacă Ucraina ar cădea, Moldova s-ar confrunta cu riscuri existenţiale", a afirmat, la Washington, şeful diploației moldovenești, Mihai Popşoi, scrie Rador Radio România.
Acesta a subliniat, în context, că Republica Moldova este deja ţinta Rusiei, care a folosit milioane de dolari în încercarea de a sabota democraţia şi a influenţa procesul elector.
Mihai Popşoi a participat, la Washington, la un eveniment organizat de Institutul Hudson şi dedicat parcursului euro-atlantic al Republicii Moldova.
Tot acolo, analista Leah Kieff, de la prestigiosul Centru pentru Studii Strategice şi Internaţionale din Statele Unite, a afirmat că Moldova este un teren de testare pentru tacticile Moscovei, care a cheltuit tot mai mult, de la an la an, pentru a-şi susţine activitatea malignă - 50 de milioane în 2023, 200 de milioane în 2024 şi 400 de milioane în 2025.
Prezent la acelaşi eveniment, preşedintele parlamentului, Igor Grosu, a spus că "pentru o ţară ca Moldova, 400 de milioane investiţi de Rusia în destabilizare sunt un adevărat tsunami".
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ