Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, afirmă că în Republica Moldova nu există baroni ai drogurilor

06 марта 2026, 09:32

Şeful Inspectoratului General al Poliţiei (IGP),Viorel Cernăuţeanu, susţine că în Republica Moldova nu există "baroni ai drogurilor". Totuşi, acesta admite că cel puţin două persoane din ţară, sunt vizate în anchete internaţionale privind traficul de substanţe interzise. Declaraţiile au fost făcute în cadrul unei emisiuni TV în care Cernăuţeanu a fost întrebat despre existenţa unor traficanţi internaţionali de droguri care ar locui în Republica Moldova.

"-Sunt sigură absolut că aţi auzit cel puţin de două nume din Republica Moldova, de mari traficanţi de droguri. Cel puţin două nume le cunoaşteţi bine, sunt traficanţi internaţionali de droguri, sunt în Republica Moldova, au afaceri, stau bine, unul e la Băcioi, altul la Chişinău, ce fac oamenii aceştia?

-Aceste persoane sunt documentate în grupurile internaţionale, inclusiv, la care Poliţia din Republica Moldova face parte. Pentru infracţiunile lor comise în afara teritoriului Republicii Moldova aceste persoane sunt documentate. Unul dintre ei are un dosar şi în Republica Moldova, este în instaţa de judecată.

-Dar ei sunt la libertate.

-Cel la care aţi făcut referire dumneavostră nu este pe teritoriul Republicii Moldova. Este în afară.

-Vedeţi implicare lor în importul de droguri acasă?

-În 50 de documentări de contrabandă în 2025, aceste persoane nu au apărut. Dacă sunt în legături mai mari, nu este exclus, în livrările efectuate, aceste persoane nu au apărut", a spus Cernăuţeanu.

Totodată, şeful Poliţiei a lăsat să se înţeleagă că şi fiul omului de afaceri Veaceslav Platon, care ar fi fost reţinut în Spania anul trecut, ar fi vizat într-o anchetă privind traficul de droguri:

"Nu este un secret că inclusiv tânărul respectiv este cercetat, anunţat în căutare şi în procedură de extrădare, fiind suspect pentru contrabanda cu droguri", a mai declarat şeful IGP.

Anterior, Cernăuţeanu menţionase că substanţele narcotice care ajung în Republica Moldova – al căror consum şi comercializare au devenit un fenomen tot mai îngrijorător – provin în mare parte din Uniunea Europeană şi din Ucraina.

Potrivit lui, în 2025 Poliţia a transmis 215 solicitări către platforma Telegram pentru blocarea canalelor utilizate la comercializarea drogurilor.

De asemenea, conform datelor Ministerului Afacerilor Interne, numărul dosarelor privind traficul de droguri este în creştere, iar autorităţile spun că fenomenul capătă o amploare tot mai mare.

 

Potrivit statisticilor, doar în 2025 au fost documentate 775 de persoane, inclusiv 36 de minori, pentru infracţiuni legate de droguri, iar 737 de persoane au fost trimise în judecată. Valoarea totală a narcoticelor confiscate anul trecut depăşeşte 56 de milioane de lei.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода