Prim-ministrul sârb Milos Vucevic a declarat joi că Serbia se așteaptă să înceapă un dialog strategic cu Statele Unite, și a subliniat că este important ca acestea să audă mai bine poziția Belgradului cu privire la Kosovo-Metohia, informează Tanjug.
'Sunt multe domenii în care ne așteptăm să ne acomodăm pozițiile cu SUA, mai ales pentru a obține acel format de dialog strategic între cele două state și, fără îndoială, vorbim despre puterea mondială numărul unu, iar rezolvarea problemelor regionale cheie nu este de imaginat fără implicarea Statelor Unite', a afirmat Vucevic.
'Pentru noi, este foarte important ca SUA să audă mai bine poziția în privința Kosovo-Metohia - sau mai tare', a continuat premierul sârb.
'La fel este cazul când vine vorba despre regiune, mai ales despre Bosnia-Herțegovina și Republika Srpska', a mai spus el.
Vucevic a menționat că se așteaptă la dialog și cooperare în domeniile economiei și energiei, dar a menționat că Serbia ar dori de asemenea să aibă o cooperare mai strânsă cu SUA în sectorul apărării.
'Am fost interesați de anumite achiziții din SUA în ce privește arme și echipament militar', a mai spus el.
Potrivit lui Vucecic, Serbia dorește ca, în cadrul dialogului cu Statele Unite, să discute despre economie, energie, securitate și securitate cibernetică, controlul migrației și mișcărilor migratorii, lupta împotriva traficului de persoane și de droguri.
'Toate aceste domenii sunt de interes reciproc în relația bilaterală SUA-Serbia și cred că aceasta va primi un impuls și intensitate speciale odată cu venirea noii administrații la Washington', a conchis prim-ministrul sârb.