
Serviciul Fiscal de Stat (SFS) a aplicat interdicții în privința mai multor companii și organizații afiliate lui Ilan Şor. Deciziile au fost semnate de directoarea instituției, Olga Golban, și au fost publicate în ediția de astăzi a Monitorului Oficial.
Astfel, dintre companii, au fost supuse restricțiilor: "Dufremol", "Adorland”, "Aerofood", "Avantage", "DFI" și "DFM".
Dintre asociațiile obștești, Fiscul a sancționat: "Pentru Orhei", "Proiecte sociale pentru Moldova", "Magazine Sociale", precum și fundația "Miron Șor".
Decizia are la bază ordinul directorului Serviciului de Informații și Securitate (SIS),privind includerea acestora în "lista persoanelor juridice în privința cărora există informații documentate că se află sub controlul cet. Ilan Șor, subiect al restricțiilor conform Deciziilor Consiliului Interinstituțional de Supervizare", scrie TV8.
În rezultat, "se aplică interdicții tranzacțiilor și/sau activităților” acestor companii și organizații, după cum urmează: "acordarea, restituirea, achitarea împrumuturilor; efectuarea operațiunilor de încasare și eliberare a numeralului; înstrăinarea de bunuri imobile/mobile, corporale/incorporale care sunt înregistrate în registrele de publicitate".
Decizia poate fi contestată la Serviciul Fiscal de Stat în termen de 30 de zile.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ