
Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) afirmă că majorarea salariului minim în 2026, de la 5.500 la 6.300 de lei lunar, nu este suficientă pentru a acoperi necesitățile vitale ale salariaților și pentru a le asigura un trai decent. Potrivit sindicatelor, această sumă nu garantează obținerea pensiei minime nici după 40 de ani de activitate, nu respectă cerințele Directivei UE 2022/2041 și nu contribuie la atingerea obiectivului Guvernului de a majora salariul minim la 10.000 de lei până la finalul mandatului.
Într-un comunicat de presă emis miercuri, 17 decembrie, CNSM subliniază că aceste creșteri trebuie să reprezinte pași consecutivi într-un proces mai amplu și coerent. Confederația își reafirmă poziția potrivit căreia salariul minim trebuie stabilit în conformitate cu standardele Uniunii Europene și cu prevederile Directivei UE privind salariile minime adecvate, astfel încât să asigure un nivel de trai decent pentru salariați și familiile acestora.
Sindicatelor atrag atenția că raportul dintre salariul minim pe țară pentru 2026 și salariul mediu lunar pe economie, prognozat pentru anul precedent, va constitui doar 39,1%, fiind în descreștere față de raportul pentru 2025 cu 1,4 puncte procentuale și cu 3,6 puncte procentuale față de 2024. Conform Directivei UE 2022/2041, pe care Republica Moldova s-a angajat să o transpună, statele membre utilizează valori de referință orientative, cum ar fi 60% din salariul median brut și 50% din salariul mediu brut, pentru evaluarea gradului de adecvare a salariilor minime legale.
CNSM precizează că va insista, prin dialog social și negocieri, asupra necesității unui mecanism clar, transparent și predictibil de stabilire a salariului minim, corelat cu evoluția costului vieții, productivitatea muncii și creșterea economică, în beneficiul tuturor salariaților din Republica Moldova. La insistența CNSM, subiectul salariului minim pentru 2026 va fi examinat în cadrul ședinței Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective din 18 decembrie.
Confederația amintește că a pledat constant pentru creșterea veniturilor salariale ca măsură esențială pentru protecția nivelului de trai și reducerea inegalităților sociale.
Amintim că, potrivit deciziei Guvernului, începând cu 1 ianuarie 2026, salariul minim pe țară va crește de la 5.500 la 6.300 de lei lunar, ceea ce echivalează cu 37,28 lei pe oră pentru un program complet de 169 de ore, reprezentând o majorare de aproximativ 15% comparativ cu 2025. Tot din 1 ianuarie, salariul mediu lunar pe economie va crește de la 16.100 de lei în 2025 la 17.400 de lei în 2026.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ











