
Slovenii vor vota, duminică, pentru a decide dacă legea adoptată în iulie de Parlament pentru legalizarea sinuciderii asistate va fi aplicată sau suspendată, în cadrul unui referendum organizat la iniţiativa unui grup de cetăţeni.
Legea a fost adoptată după un prim referendum în 2024, în cadrul căruia 55% dintre votanţi s-au pronunţat în favoarea sinuciderii asistate. Aceasta prevede acordarea dreptului de a-şi pune capăt zilelor pacienţilor lucizi, incurabili şi a căror suferinţă sau stare de sănătate este insuportabilă, cu excepţia cazurilor de boală mintală. Textul nu autorizează însă eutanasia, adică moartea provocată de un îngrijitor la cererea unui bolnav.
Prim-ministrul liberal Robert Golob i-a încurajat pe sloveni să susţină această lege. „Fiecare dintre noi trebuie să poată decide singur cum şi cu ce demnitate ne vom pune capăt vieţii”, a declarat miercuri, în timpul votului anticipat de la Ljubljana. La rândul său, Biserica Catolică a criticat o legislaţie „care contrazice Evanghelia, legea naturală şi demnitatea umană”.
Secţiile de votare vor fi deschise între orele 07:00 şi 19:00. În total, 1,7 milioane de cetăţeni sunt chemaţi la vot, iar primele rezultate sunt aşteptate în cursul serii.
Întrebarea adresată slovenilor este: „Susţineţi intrarea în vigoare a legii privind sfârşitul vieţii asistat, care a fost aprobată de Parlament la 24 iulie 2025?”.
Pentru ca legea să fie suspendată, o majoritate de cel puţin 20% din electorat trebuie să voteze împotrivă. Cu toate acestea, acest lucru nu ar însemna renunţarea totală la posibilitatea sinuciderii asistate în această ţară cu 2,1 milioane de locuitori. Parlamentul va putea vota din nou un nou proiect de lege după 12 luni. Potrivit unui sondaj publicat săptămâna aceasta de cotidianul Dnevnik, realizat pe un eşantion de 700 de cetăţeni, 54,3% dintre votanţi sunt în continuare în favoarea legalizării asistenţei medicale la moarte, 30,6% se opun, iar 15% se declară indecişi.
Printre ţările europene, pe lângă Elveţia şi Austria pentru sinuciderea asistată, Țǎrile de Jos, Belgia şi Luxemburg autorizează eutanasia, în timp ce deputaţii francezi au aprobat la sfârşitul lunii mai, în prima lectură, crearea unui drept la ajutorul pentru a muri. Preşedintele Emmanuel Macron a evocat posibilitatea unui referendum în cazul unui „blocaj” parlamentar.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ











