Șoferii care folosesc Waze riscă să primească cele mai multe amenzi

23 сентября 2024, 08:45
waze

Șoferii care utilizează sisteme de avertizare a radarelor sunt cu aproximativ 50% mai predispuși să primească amenzi pentru depășirea vitezei legale, comparativ cu cei care nu folosesc astfel de dispozitive. Cel puțin asta arată un studiu realizat de un institut belgian, specializat în siguranța rutieră, transmite profit.ro.

Potrivit studiului, o treime dintre șoferii din Belgia folosesc aplicații ce le indică prezența radarului sau a echipajelor de poliție pe drumuri. Acestea nu numai că cresc riscul de încălcare a legii din partea conducătorilor auto, dar și distrag atenția. De asemenea, facilitarea evitării controalelor de poliție, inclusiv cele pentru alcoolemie, este un alt argument major împotriva acestor aplicații.

Institutul belgian recomandă interzicerea notificărilor privind radarele de viteză din aplicații. Mai mult, propune ca, la fel ca în Germania și Elveția, o schimbare legislativă care să se interzică folosirea acestor sisteme care raportează radarele.

În Elveția, de exemplu, utilizarea dispozitivului Coyote poate duce la amendă, în timp ce aplicația Waze a fost reglementată pentru a elimina din sistem orice informație despre camerele de viteză.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода