Accidentul teribil de la Străşeni: Starea copiilor internaţi la reanimare rămâne în continuare gravă

11 августа 2024, 17:07

Cei trei copii, care au ajuns în stare gravă la spital după teribilul accident rutier de la Strășeni, rămân în reanimare. Deocamdată, starea pacienților este fără schimbări esențiale, a comunicat duminică pentru NEWTV.MD, purtătorul de cuvânt al Institutului Mamei și Copilului din Chişinău, Maxim Cazacu.

Amintim că cinci copii, cu vârste cuprinse între un an şi 13 ani au fost internaţi la Institutul Mamei şi Copilului din Capitală. Trei dintre aceştia se află în reanimare. Sâmbătă, 10 august, ministrul Sănătăţii, Ala Nemerenco anunţa într-o postare pe Facebook că copii se află în ,,stare gravă, dar stabilă, toți cu fracturi multiple''.

Trei dintre aceștia, cu vârste de 6, 7 și 13 ani, erau pasageri în Mitsubishi. Copii se aflau împreună cu bunica lor de 56 de ani, care, din nefericire, şi-a pierdut viaţa. La spital sunt internaţi şi alţi doi copii, de un an și 9 ani, care se aflau în automobilul de model Opel. Părinţii şi bunica lor au murit arşi de vii.

Accidentul rutier a avut loc în apropiere de localitatea Codreanca, Străşeni. Unul dintre automobile a încercat să efectueze o manevră de depășire peste linia continuă și s-a izbit frontal cu un alt vehicul care venea din sens opus, provocând un incendiu.

Cinci persoane, cu vârste cuprinse între 17 ani şi 54 de ani, din păcate, nu au putut fi salvate, acestea fiind găsite carbonizate.

Poliţiştii au iniţiat un proces penal pentru a stabili circumstanţele exacte în care a avut loc accidentul rutier. 

Citeşte şi: Detalii despre trecutul şoferului de 22 de ani care a provocat accidentul rutier în urma căruia cinci oameni au murit. Anterior ar fi fost prins băut la volan

Citeşte şi: ,,Doi copilaşi au rămas fără părinţi.''Cine erau cei doi soţi din Opel care au murit în accidentul teribil de la Străşeni 

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода