Statele Baltice susțin cu fermitate parcursul european al Republicii Moldova. Declarații în acest sens au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă comune, susținută de președinții legislativelor din Estonia, Letonia și Lituania.
Vizita președinților din Statele Baltice în Republica Moldova este un semn clar de prietenie, solidaritate și încredere, a punctat Igor Grosu. Potrivit șefului Legislativului, pentru țara noastră, Statele Baltice sunt nu doar parteneri, ci un reper și un exemplu de curaj și consecvență:
"De fiecare dată când vorbim despre aderarea la Uniunea Europeană, privim firesc spre Statele Baltice pentru că ele știu ce înseamnă să ieși dintr-o zonă gri a istoriei, să rupi dependențe, să reformezi instituții și să alegi ferm libertatea. Parcursul Statelor Baltice ne arată că transformarea este posibilă atunci când există voință politică și încrederea cetățenilor", a spus Igor Grosu.
Șeful Legislativului a reiterat că Republica Moldova este ferm angajată pe drumul european, iar sprijinul Statelor Baltice a fost constant și extrem de valoros. Totodată, Igor Grosu a mulțumit pentru susținerea oferită, pentru vocea clară în favoarea extinderii Uniunii Europene și pentru încrederea că țara noastră își are locul firesc în familia europeană:
"Estonia este principalul nostru partener în digitalizarea serviciilor publice. Experiența estoniană ne ajută să construim instituții mai eficiente și mai transparente. Letonia contribuie activ la formarea noii generații de funcționari publici. Prin intermediul Școlii de Drept de la Riga, este derulat un program de instruire în drept european și economie, destinat tinerilor profesioniști din instituțiile statului. Lituania sprijină Republica Moldova în domeniul energiei regenerabile, prin proiecte de instalare a panourilor solare în spitale, școli și grădinițe. Aceste proiecte înseamnă mai multă independență energetică și costuri mai mici pentru instituțiile publice", a punctat președintele Parlamentului.
Totodată, Igor Grosu a salutat că Estonia va deschide o ambasadă la Chișinău, care va deveni operațională în a doua jumătate a acestui an. "Astfel, toate cele trei State Baltice vor avea ambasade în Republica Moldova, un lucru care spune mult despre nivelul relațiilor noastre", a spus șeful Legislativului.
La rândul său, președintele Riigikogu al Republicii Estonia, Lauri Hussar, a declarat că decizia de a deschide o ambasadă la Chișinău este un semn că Estonia ia foarte în serios procesul de integrare în UE al Republicii Moldova:
"Tot ceea ce ați făcut deja pentru procesul de integrare europeană este extraordinar și vă încurajez să continuați reformele, pentru că tratarea acestui proces cu seriozitate vă poate aduce mai aproape de obiectivul aderării la UE”, a declarat oficialul.
Președintele Saeimei Republicii Letonia, Daiga Mieriņa, a subliniat că este necesar ca procesul de integrare europeană al Republicii Moldova să aibă loc cât mai rapid posibil, iar Letonia este gata să intensifice sprijinul acordat țării noastre:
"Republica Moldova face parte din familia europeană. Vă vedem ca parte a familiei europene și vom lucra împreună pentru a vă ajuta să vă integrați cât mai curând", a spus Daiga Mieriņa.
Președintele Seimasului Republicii Lituania, Juozas Olekas, a amintit că Republica Moldova a fost primul stat care a recunoscut independența Lituaniei, în 1991:
"Colegii din Republica Moldova sunt aliații noștri încă de la începutul mișcării de eliberare națională din Lituania", a spus oficialul care a punctat că procesul înregistrat de Republica Moldova privind integrarea în Uniunea Europeană este impresionant. "Vedem ambiția moldovenilor de a implementa reforme. Vom susține cu toată determinarea dosarul dumneavoastră european", a spus Juozas Olekas.
Președinții parlamentelor din Estonia, Letonia și Lituania vor efectua şi o vizită la Călărași, împreună cu președintele Parlamentului, unde vor avea întâlniri cu reprezentanți ai autorităților publice locale, ai mediului de afaceri și cu cetățeni. De asemenea, aceștia vor vizita Incubatorul de Afaceri din Călărași, un proiect susținut de Uniunea Europeană.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ