Stoianoglo: Ambasadorul UE afirmă că reforma în justiție a depășit așteptările, apare întrebarea: așteptările cui?

11 сентября 2024, 13:51

Alexandr Stoianoglo a venit cu o reacție, după ce Ambasadorul Delegației UE la Chișinău, Jānis Mažeiks, a declarat că rezultatele reformelor în justiția moldovenească au depășit așteptările.

”Apare fireasca întrebare: așteptările cui? Ale celor care continuă să se confrunte cu injustiția? Ale celor achitați după ani de persecuții, procese ruinante și suferințe personale? Sau poate acestea sunt așteptările cercurilor politice, pentru care așa-zisa „reformă” nu e decât un instrument de răfuială cu oponenții puterii și un pretext pentru atragerea fondurilor în sprijinul „reformatorilor”?”, se întreabă Stoianoglo, într-o postare pe Telegram.

Potrivit fostului procuror general, reformele reale nu se măsoară prin ”declarații politice și rapoarte frumos împachetate”.

”Ele se reflectă în indicatori concreți: realizarea angajamentelor asumate, încrederea publicului în justiție și procuratură, reducerea condamnărilor nedrepte și, cel mai important, în diminuarea încălcărilor grave ale drepturilor omului, confirmate la Strasbourg. Dacă vedem în continuare achitări în masă pe baza dosarelor fabricate și numeroase plângeri la CEDO, despre ce succes putem vorbi?”.

Pe final, Stoianoglo a scris că speră, totuși, că aceasta este o opinie personală a ambasadorului și ”nu una exprimată în plină campanie electorală în sprijinul actualei puteri”.

Marți, 10 septembrie, în cadrul Forumului privind reforma justiției și lupta împotriva corupției, ambasadorul UE, Janis Mažeiks, a declarat că rezultatele în reforma justiției din Moldova sunt mai bune decât se așteptau.

”Au fost făcuți pași foarte importanți. Și acesta este doar începutul, aceste organisme autonome trebuie consolidate pe termen lung pentru a continua să lucreze eficient. Același lucru se poate spune și despre evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor. Suntem bucuroși să oferim asistență în acest proces, care va juca un rol important în procesul de aderare la UE. Acest proces trebuie să continue pentru ca justiția să devină independentă”, a declarat Jānis Mažeiks.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода