
SUA le-au transmis aliaților NATO că se așteaptă să îl preseze pe președintele ucrainean Vladimir Zelenski să accepte în următoarele zile un acord de pace, scrie The Guardian.
Secretarul Armatei SUA, Dan Driscoll, i-a informat pe ambasadorii țărilor NATO în cadrul unei întâlniri desfășurate vineri seară la Kyiv, după discuții cu Zelenski și o convorbire telefonică venită de la Casa Albă. „Niciun acord nu este perfect, dar trebuie făcut mai devreme, nu mai târziu”, le-a spus el, potrivit unei persoane prezente la întâlnire
Atmosfera din sală a fost sumbră, mai mulți ambasadori europeni exprimându-și îngrijorarea față de conținutul acordului și față de modul în care SUA au purtat negocierile cu Rusia fără a-și informa aliații.
„A fost o întâlnire de coșmar. A fost din nou argumentul «nu aveți nicio carte de jucat»”, a spus sursa, referindu-se la afirmația lui Trump dintr-o întâlnire tensionată de la Casa Albă, din februarie, când i-a spus lui Zelenski că nu are nicio carte în mână.
Acordul propus în prezent conține o serie de prevederi care vor fi probabil inacceptabile pentru Kyiv, inclusiv cedarea teritoriilor ocupate de Rusia și renunțarea la alte teritorii aflate încă sub control ucrainean. De asemenea, documentul prevede o amnistie pentru toate crimele de război comise în timpul conflictului.
Vineri, Zelenski a transmis un mesaj video către țară, afirmând că Ucraina traversează „unul dintre cele mai dificile momente din istorie”. Țara se confruntă cu o alegere, a spus el: „să ne pierdem demnitatea sau să pierdem un aliat esențial”.
Driscoll, un apropiat al vicepreședintelui american JD Vance, numit recent responsabil cu dosarul Ucrainei, a refuzat să detalieze dacă acordul actual corespunde planului în 28 de puncte apărut în presă. „Unele lucruri contează, altele sunt doar de decor – iar noi ne concentrăm pe ceea ce contează cu adevărat”, a spus el, potrivit sursei citate.
Anunțul privind planurile SUA, făcut la începutul acestei săptămâni, i-a luat prin surprindere pe ceilalți aliați ai Ucrainei, care nu fuseseră informați despre conținutul sau formatul propunerii. Există temeri în Europa că Rusia a avut prea multă influență în redactarea acordului, prezentat acum ucrainenilor ca un fapt împlinit.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ











