Tănase acuză guvernarea PAS că folosește metode sovietice, pentru ”a o elimina pe Dragalin”

29 января 2025, 13:18

”Decizia de comasare a celor două procuraturi pare să aibă mai puțin de-a face cu lupta împotriva corupției și criminalității organizate. Senzația pe care o am este că adevărata țintă a creării unei noi „ arhitecturi a structurilor anticorupție”, este eliminarea șefului Procuraturii Anticorupție, dna Veronica Drăgălin, care, în ultima perioadă, se pare că mai este pe placul actualei guvernări”.

Citatul îi aparține ex-ministrului Justiției, Alexandru Tănase, care astfel a comentat proiectul prezentat de ministrului Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, de a comasa Procuratura Anticorupție cu PCCOCS.

”Indiferent cum o vei numi, această metodă face parte din arsenalul sovietic: când o persoană incomodă nu poate fi eliminată legal, fie i se fabrică un dosar penal, fie instituția pe care o conduce este reorganizată. Trebuie să recunosc că spre deosebire de metodele folosite pentru eliminarea fostului procuror general, metoda de eliminare a dnei Drăgălin este mult mai „elegantă”, deși în esență nu este mai morală sau mai legitimă. În orice caz, daca acest scenariu va fi dus la bun sfârșit, eliminarea dnei Drăgălin va continua tradiția post-sovietică din Republica Moldova, în care niciun șef al procuraturii nu își duce mandatul până la capăt”, mai scrie Tănase.

Fostul ministrul al Justiției este de părerea că implementarea acestei „noi arhitecturi a structurilor anticorupție” nu va face decât să paralizeze și mai mult lupta împotriva corupției. ”Orice reorganizare durează, procurorii sunt in procedura de vetting, iar în curând, clasa politică va intra în campanie electorală și toate reformele vor rămâne pe lanul doi”.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода