
Potrivit unui raport de audit al Curții de Conturi privind activitatea financiară a Companiei Publice „Teleradio-Moldova” (TRM) pentru anii 2023–2024, examinat vineri, 7 noiembrie, compania ar fi admis nereguli majore în gestionarea fondurilor publice. Auditorii au constatat că TRM a cheltuit peste 21 de milioane de lei peste limita aprobată și există suspiciuni de conflict de interese între conducerea executivă și organul de supraveghere, transmite Ziarul de Gardă.
Conform raportului, TRM a cheltuit cu circa 21,5 milioane de lei mai mult decât suma aprobată de Consiliul de Supraveghere și Dezvoltare (CSD),în special la capitolele privind salariile și contribuțiile sociale. Curtea de Conturi notează că aceste depășiri contravin legislației și disciplinei bugetare.
Auditorii au identificat un „aranjament contractual problematic” între directorul general al TRM, Vlad Țurcanu, și CSD. Doi reprezentanți ai CSD – președintele Arcadie Gherasim și secretara Loretta Handrabura – figurează și ca angajați ai companiei. „Această situație a generat un potențial conflict de interese, materializat prin asumarea unor angajamente de plată nejustificate”, se spune în raportul Curții de Conturi a R. Moldova.
Documentul mai arată că Teleradio-Moldova a încheiat un contract cu directorul general Vlad Țurcanu, prin care TRM s-a obligat să-i achite 364 000 de lei la finalul mandatului și până la 1,5 milioane de lei dacă ar fi demis mai devreme. Aceste sume depășesc limitele permise de lege și nu au o justificare legală, precizează Curtea de Conturi.
Contactat de Ziarul de Gardă, Vlad Țurcanu spune că prevederile din contract reprezintă o măsură asiguratorie pentru cazul în care demiterea sa ar fi intervenit înainte de finalul mandatului de 7 ani. Compensațiile au fost stabilite conform legii și în colaborare cu Consiliul de Supraveghere, pentru a acoperi situații în care mandatul ar fi fost întrerupt forțat, susține Țurcanu.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ











