
O încetare a focului între Rusia și Ucraina rămâne o perspectivă îndepărtată, Europa progresează lent înspre crearea unei "forțe de reasigurare" capabile să țină în viață un astfel de acord, iar ajutorul militar din America se micșorează pe zi ce trece. Cel mai bun mod de a garanta securitatea Ucrainei este ca țara să se înarmeze până în dinți, cu sau fără armistițiu, potrivit susținătorilor ei. În acest sens, Comisia Europeană a dezvoltat o strategie în două etape pentru transformarea Ucrainei într-un "porc spinos de oțel", scrie The Economist.
În prima parte, Europa va procura mai multă muniție și sisteme de arme pentru Ucraina, inclusiv rachete sol-aer cruciale pentru apărarea țării. În a doua parte, europenii vor susține industria de apărare a Ucrainei, aceasta fiind "cea mai eficientă și rentabilă metodă de susținere a eforturilor militare ale Ucrainei".
Planul a fost conceput de Kaja Kallas, fosta prim-ministră a Estoniei care este acum șefa diplomației UE. Ea vrea să dubleze valoarea ajutorului militar pentru Ucraina anul acesta, ajungând la suma de 40 de miliarde de euro. "Din 2022, dezvoltarea a fost extrem de activă. Există un proces constant de inovare", a spus Andrii Zagorodniuk, un fost ministru ucrainean al apărării care acum conduce Centrul pentru Strategii de Apărare de la Kiev, despre industria de armament a Ucrainei. "În timp ce procurarea armelor în Occident durează de obicei ani de zile, în Ucraina, o idee poate fi transformată într-o armă [care ajunge] în mâna soldatului în câteva luni."
Firmele ucrainene care produc arme au scos din fabrică armament în valoare de 10 miliarde de dolari anul trecut, potrivit Institutului Ucrainean pentru Viitor (UIF),ceea ce reprezintă o creștere de 200% față de 2023 și o sumă de 10 ori mai mare decât cea din 2022. Anul acesta, autoritățile de la Kiev se așteaptă la o valoare totală a echipamentelor militare produse în țară de până la 15 miliarde de dolari, însă capacitatea țării ar fi chiar de 35 de miliarde. Ceea ce îi lipsește Ucrainei, însă, ca să își atingă potențialul maxim sunt banii, pe care ucrainenii speră să îi obțină de la aliații lor, transmite Digi24.ro.
Ucraina se așteaptă să producă 5 milioane de drone FPV în 2025
UIF estimează că fabricile ucrainene pot furniza în jur de 30% din necesarul de armament al forțelor armate, deși Zagorodniuk crede că procentul real se apropie mai degrabă de 50%. Ceea ce este sigur este că producția crește constant în ciuda atacurilor Rusiei asupra fabricilor. "Unele instalații au fost lovite de cinci ori sau mai mult, dar supraviețuiesc", a spus Zagorodniuk.
Ucraina se așteaptă să producă 5 milioane de drone FPV care domină în acest moment câmpul de luptă, în comparație cu cele 2 milioane de anul trecut. Kievul mai are în plan să fabrice 30.000 de drone cu rază de acțiune mai lungă care pot lovi ținte adânc pe teritoriul Rusiei, 3.000 de rachete de croazieră sofisticate, precum Long Neptune, și drone-rachetă, precum Palianiția. De asemenea, Ucraina testează propriile sale rachete balistice pe ținte rusești – acestea sunt foarte rapide și greu de interceptat. Expertul în rachete, Fabian Hoffmann, crede că cifrele propuse pentru producția de rachete sunt cam ambițioase pentru capacitatea Ucrainei.
"Modelul danez", cel mai eficient și rapid mod de a înarma Ucraina
Cel mai rapid mod de a aduce armele din Occident în mâinile soldaților ucraineni este "modelul danez". Ucraina identifică prioritățile, Danemarca plătește, iar experții danezi evaluează furnizorii și asigură realizarea comenzii. Anul trecut, Danemarca a cumpărat 18 obuziere Bohdana care au ajuns direct la forțele armate ucrainene.
Au urmat investiții pentru drone cu rază lungă de acțiune și sisteme de rachete. Finanțarea a inclus fonduri din Danemarca, Suedia, Islanda și din dobânzile generate de activele înghețate ale Rusiei. Cel puțin cinci țări europene folosesc astăzi același model pentru susținerea Ucrainei cu ajutoare militare. Planul lui Kallas a căzut, însă, la summitul european din 20 martie.
Ea a fost acuzată de unele părți că nu s-a ocupat destul de discuțiile necesare pentru a se asigura că liderii europeni vor da undă verde planului ei, care a fost redus la o sumă de 5 miliarde de euro alocată pentru muniție. Kallas este hotărâtă să readucă din nou la viață planul inițial. Dacă va eșua, Europa va renunța la cel mai rapid și eficient mod de a susține capacitatea de apărare a Ucrainei, potrivit The Economist.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ