"Există riscul ca Moldovagaz să nu poată procura gaze, iar Republica Moldova are rezerve de gaze până la sfârşitul lunii decembrie", avertizează Sergiu Tofilat, membru al Consiliului de observatori al Moldovagaz, care atenţionează autorităţile de la Chişinău că "trebuie de acţionat de urgenţă". Potrivit lui Tofilat, pentru a evita pericolul, este necesar ca la Moldovagaz să fie numită o administare externă temporară.
" De două luni Moldovagaz este fără conducere. Din 9 membri ai Consiliului de Administrație a rămas doar un administrator aparent (interimar). Atribuțiile lui sunt limitate de regulament: poate lua decizii până la 11.5 mln lei (sau 0.1% din valoarea patrimoniului Moldovagaz). Orice tranzacție mai mare trebuie aprobată de Consiliul de Administrație, care nu există. Cu alte cuvinte, dacă cealaltă parte solicită aprobarea tranzacției, Moldovagaz este obligată s-o confirme în 2 săptămâni, dar nu o poate face pentru că nu are Consiliu de Administrație", a explicat Tofilat.
Membrul Consiliului de observatori al Moldovagaz susţine că o soluţie în acest sens ar fi numirea unei administrări externe temporare, care să asigure funcţionarea normală a întreprinderii, până când Gazprom va accepta votarea unui Consiliu nou:
Precizăm că dintre cei nouă membri ai Consiliului de administrație al Moldovagaz, cinci sunt reprezentanți ai concernului rus "Gazprom". În luna septembrie, în urma unui concurs organizat de Ministerul Energiei, au fost înaintați spre aprobare Consiliului de observatori al Moldovagaz noii membri ai Consiliului de administrație, însă, reprezentanții Gazprom nu ar fi venit cu un răspuns nici până în prezent.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ