
O femeie în vârstă de 62 de ani și-a pierdut viața după ce a fost lovită de un automobil în timp ce traversa regulamentar strada. Tragedia s-a produs în această seară, la intrarea în localitatea Bănești, raionul Telenești.
Potrivit informațiilor oferite de Poliție, victima traversa strada regulamentar în momentul în care a fost lovită de un automobil de marca Volkswagen, condus de un bărbat în vârstă de 43 de ani.
În urma impactului, femeia a suferit traumatisme incompatibile cu viața și a decedat la fața locului.
Șoferul a fost testat alcoolscopic, iar rezultatul a indicat că nu se afla sub influența alcoolului.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ











