Transalpina, cea mai înaltă șosea din România și cea care oferă peisaje spectaculoase, se redeschide din 1 iunie

31 мая 2024, 14:01
transalpina

Circulația pe Transalpina, cea mai înaltă șosea din România și care oferă peisaje spectaculoase, se redeschide din 1 iunie. Un anunț în acest sens a fost făcut de directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România, Cristian Pistol.

"A fost luată decizia redeschiderii circulației rutiere pe Transalpina începând cu data de 1.06.2024. Sectorul de drum montan dintre Rânca și Curpăt al DN67C (Transalpina) se redeschide pe timpul zilei, în intervalul orar 08:00 - 18:00. În afara acestui interval orar accesul este interzis din cauze obiective care țin de specificul acestei zone montane aflate la mare altitudine.

De asemenea limita de viteză pe acest sector de drum este de maximum 30 km/oră iar accesul autoturismelor cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone este interzis", a menționat Cristian Pistol, într-o postare pe Facebook.

Transalpina este unul dintre cele mai îndrăgite obiective turistice din România, alături de Transfăgărășan

Transalpina este un drum național din Munții Parâng, în Carpații Meridionali. Este cea mai înaltă șosea din România, având punctul cel mai înalt în Pasul Urdele. Drumul face legătura între orașele Novaci din județul Gorj și Sebeș din județul Alba. Fiind un drum montan, este închis pe perioada iernii.

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода