Trei persoane, printre care și un polițist de frontieră, au murit în inundațiile din Bulgaria. Ploile continuǎ sǎ facǎ prǎpǎd

04 октября 2025, 09:38

Autoritățile bulgare au instituit starea de urgență din cauza ploilor torențiale, care au ucis 3 persone, printre care și un polițist de frontieră. O stațiune din districtul Burgas este complet inundată, apa intrând în curțile și locuințele oamenilor. De asemenea, un pod aflat în regiune a fost distrus de puhoaie, după ce peste 100 de litri pe metru pătrat s-au acumulat în ultimele 12 ore.

Cel puțin trei persoane au murit în urma inundațiilor severe din stațiunea Elenite, a confirmat ministrul bulgar de Interne, Daniel Mitov, în cadrul unei conferințe de presă la Nessebar. Una dintre victime era un ofițer al poliției de frontieră care participa la operațiunile de căutare și salvare, o altă victimă era un operator de excavator care ajuta la îndepărtarea resturilor după primul val, iar a treia victimă era un muncitor prins într-o cameră de hotel de la parter în timpul primului val de viitură. Dezastrul s-a produs după ce ploile torențiale au provocat inundații puternice în Elenite și zonele înconjurătoare, transmite Digi24.

În dimineața zilei în care s-a produs inundația, autoritățile au confirmat moartea unui bărbat la locul său de muncă, în subsolul unui hotel. Inundațiile au provocat, de asemenea, pagube importante infrastructurii și proprietăților, zeci de vehicule fiind duse în mare, iar clădirile fiind parțial scufundate.

Starea de urgență a fost declarată în mai multe municipalități din Burgas, Montana și Pernik.

Autoritățile bulgare au început evacuarea stațiunii turistice Elenite, pe coasta de sud a țării, în condițiile în care furtuni violente continuă să lovească regiunea. Localnicii și turiștii au fost instruiți să se deplaseze imediat către zone mai înalte, peste zece echipe de pompieri fiind prezente la fața locului pentru a gestiona situația. 

Bulgaria se află sub incidența unui cod portocaliu de vânt puternic, ploi abundente și de ninsoare în zona de munte.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

 

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода