Trei persoane, rănite după un accident grav produs la Cantemir: Victimele au fost descarcerate de salvatori

03 октября 2025, 15:57
MyCollages (1)

Un accident grav s-a produs vineri, 3 octombrie, pe traseul Cantemir–Cahul, în apropierea satului Ghioltosu, unde un camion de model și o maşină s-au lovit frontal. În urma impactului violent, trei persoane aflate în automobil au rămas blocate între fiarele contorsionate, necesitând intervenția de urgență a salvatorilor.

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 12:22, iar la fața locului au fost trimise trei echipaje de salvatori și pompieri. Aceștia au efectuat lucrări de descarcerare pentru a elibera șoferița și pasagera aflată pe scaunul din față. Pasagera aflată pe bancheta din spate a fost scoasă din mașină de către localnici, înainte de sosirea echipajelor de intervenție.

Toate persoanele rănite se aflau în stare conștientă și au primit îngrijiri medicale la fața locului, fiind ulterior transportate de urgență la Spitalul Raional Cantemir.

 

Autoritățile fac cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte ale producerii accidentului.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Все теги

Оповещение о новостях

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода