
Președintele american Donald Trump cere Iranului să capituleze complet, avertizează liderul suprem Ali Khamenei că este o "țintă ușoară", dar susține că SUA nu îl vor elimina "cel puțin nu pentru moment", în contextul unor tensiuni tot mai mari între cele două țări.
Președintele american Donald Trump a cerut "capitularea necondiționată" a Iranului și a transmis mai multe mesaje referitoare la liderul suprem iranian, Ali Khamenei.
Într-o serie de postări pe platforma Truth Social Trump a spus că Statele Unite cunosc cu exactitate locul unde se află Khamenei, scrie Mediafax.
"Știm exact unde se ascunde așa-numitul «lider suprem». El este o țintă ușoară, dar este în siguranță acolo – Nu avem de gând să îl eliminăm (ucidem!),cel puțin nu pentru moment.", a scris președintele.
Trump a mai spus că nu dorește atacuri asupra civililor sau soldaților americani.
"Dar nu vrem rachete trase asupra civililor sau a soldaților americani. Răbdarea noastră este pe sfârșite. Vă mulțumim pentru atenția acordată acestei probleme!"
Anterior, președintele a susținut că Statele Unite controlează spațiul aerian iranian. După această afirmație, a publicat un alt mesaj, scris cu majuscule: "CAPITULARE NECONDIȚIONATĂ!"
Declarațiile au fost făcute într-un context de tensiune între Washington și Teheran.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ