
Un autocar în care se aflau aproape 50 de persoane a luat foc, sâmbătă, 10 ianuarie 2026 pe o şosea din judeţul Mureş, România. Din fericire, nu sunt victime. Pasagerii sunt transferaţi cu ajutorul autorităţilor, potrivit Digi24.
Incidentul s-a produs sâmbătă, în jurul orelor prânzului, pe raza localităţii Soromicleadin judeţul Mureş, unde un autocar în care se aflau 47 de oameni a luat foc. Şoferul şi pasagerii s-au evacuat în siguranţă, vehiculul arzând cu flăcări puternice.
Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Sighişoara au intervenit pentru stingerea incendiului. Potrivit salvatorilor, niciun pasager nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Persoanele au fost tranaportate la o şcoală generală, unde vor fi adăpostite temporar până la sosirea unui nou autocar din partea firmei de transport, a transmis ISU Mureş.
Circulaţia rutieră a fost afectatǎ.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ











