Un băiețel de doar 2 ani, supranumit "Micuțul Picasso". Tablourile pictate de el se vând cu până la 6.500 de euro FOTO

30 мая 2024, 14:47
copil
copil
m1
m2
m3

Un băiețel de doar 2 ani, din Bavaria, uimește o lume întreagă. Supranumit "Micuțul Picasso", copilul a ajuns să primească până la 6.500 de euro pe tablourile pictate chiar de el.

Mama copilului, în vârstă de 32 de ani, și-a dat seama că micuțul are un talent special în timpul unei vacanțe în Tirolul de Sud, Italia, în septembrie anul trecut.

"Era o cameră de pictură în hotel și nu l-am putut scoate de acolo”, a declarat ea, pentru The Times, citează Antena3.

Când s-au întors acasă, mama a decis să-i amenajeze fiului ei un atelier în care acesta să stea tot timpul. Băiatul a început să creeze tablou după tablou, așa că mama sa i-a deschis o pagină de Instagram.

Una dintre primele picturi pe care le-a încărcat a fost o lucrare numită "The Fingers”, un amestec de roșu, galben și albastru. 

Pagina lui Laurent a atras peste 28.500 de urmăritori, talentul micuțului fiind foarte apreciat, astfel lucrările sale au început a fi cumpărate.

Picturile sale acrilice pe pânză au stârnit interes chiar și la cel mai mare târg de artă din München, ART MUC, în aprilie, și au fost vândute unor cumpărători din Marea Britanie până în Bahamas. De asemenea, o galerie de artă din New York a contactat-o pe mama băiatului cu o ofertă de a expune lucrările lui Laurent, iar primul vernisaj va avea loc în satul său natal din Alpi, Neubeuern, în luna august.

Totodată, mama a precizat că în multe dintre piese este evidențiată dragostea copilului pentru animale, în special elefanți, dinozauri și cai, precum și pasiunea sa pentru utilizarea culorilor vibrante.

Încasările din vânzarea tablourilor sunt transferate direct într-un cont pentru Laurent, la care acesta va avea acces când va împlini 18 ani, a declarat mama băiatului.

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода