Un bărbat de 35 de ani din Bălţi, prins băut la volan. Ce alcoolemie avea

17 ноября 2024, 12:02

Un bărbat de 35 de ani din municipiul Bălţi a fost prins de carbinieri băut la volan, cu o alcoolemie de 0,49 mg/l în aerul expirat. Potrivit Inspectoratul General de Carabinieri al Mninisterului Afacerilor Interne (MAI),totul s-a întâmplat duminică, în jurul orei 02:50, pe o stradă din Bălţi.

,,Un echipaj mixt format din carabinieri ai Direcției regionale „Nord” a IGC și angajați ai IP Bălți, aflându-se în misiune de patrulare și reacționare operativă, a observat un automobil „Dacia Logan” care se deplasa haotic pe strada Coroban din municipiu.Oamenii legii au intervenit prompt, reușind să oprească vehiculul pentru verificări. În timpul discuției cu șoferul, s-a simțit un miros puternic de alcool'', au transmis, duminică, reprezentanţii Inspectoratului General de Carabinieri al MAI. 

Bărbatul, în vârstă de 35 de ani, a fost supus testării alcoolscopice cu aparatul Drager, care a indicat o concentrație de alcool de 0,49 mg/l în aerul expirat. Şoferul a fost înlăturat de la conducerea vehiculului, iar automobilul a fost transportat la o parcare specială.

Alte circumstanţe se stabilesc. 

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода