
Un bărbat în vârstă de 47 de ani, aflat în cǎutare, a fost condamnat în lipsǎ la şase ani de închisoare într-un penitenciar de tip semiînchis, pentru comiterea a 5 episoade de escrocherie. Sentința a fost pronunțatǎ recent.
De asemenea, prin decizia instanței, bǎrbatul a fost privat de dreptul de a ocupa funcții și de a desfășura activități legate de administrarea și gestionarea banilor și altor bunuri materiale, pe o perioadă de 5 ani.
Potrivit anchetatorilor, bǎrbatul, originar din municipiul Chișinău, a înșelat mai multe persoane prin intermediul site-ului 999.md, unde publica în mod repetat anunțuri privind vânzarea sau importul unor automobile la prețuri atractive. În fiecare caz, acesta încasa sume considerabile ca avans sau împrumut, însă nu își respecta promisiunile. Pentru a crea aparența de legalitate, folosea contracte și recipise, inclusiv acte notariale, fără a avea însă intenția reală de a livra bunurile promise.
Valoarea totală a prejudiciului cauzat victimelor depășește 250.000 de lei.
Judecarea cauzei a avut loc în lipsa inculpatului, el fiind anunțat în căutare. Acesta nu este la prima abatere penală, fiind anterior condamnat pentru furt, tâlhărie și alte fapte.
Sentința este cu drept de apel la Curtea de Apel Centru, în termen de 15 zile de la pronunțare.
Notă: Orice persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ