

Un bebeluș de 5 kilograme și 20 de grame s-a născut la Spitalul Clinic Municipal "Gheorghe Paladi" din Chișinău. Potrivit instituției medicale, micuțul a venit pe lume pe cale naturală și a fost încadrat medical în categoria de făt gigant sau macrosom.
Mama băiețelului are 35 de ani și se afla la a treia naștere, ceilalți doi copii ai familiei s-au născut, de asemenea, cu greutăți considerabile, de circa 4 kilograme fiecare. Nașterea actuală a avut loc la termen, iar evoluția a fost una favorabilă atât pentru mamă, cât și pentru nou-născut:
"Conducerea instituției își exprimă recunoștința și aprecierea față de echipa medicală – medici, moașe și asistenți, sub conducerea doctorului Oleg Potacevschi – care a asistat cu profesionalism și dedicare această naștere specială, confirmând încă o dată nivelul înalt de competență și grijă față de pacienți", au transmis reprezentanții spitalului.











