Un grup internațional specializat în traficul de droguri, destructurat în cadrul unei operațiuni coordonate între Moldova și Germania

22 января 2026, 12:21

Centrul pentru Combaterea Crimelor Cibernetice al Inspectoratului Național de Investigații (INI),în colaborare cu autoritățile din Germania, a destructurat activitatea unui grup criminal organizat specializat în traficul ilegal de droguri în proporții deosebit de mari, operând atât pe darknet, cât și pe clearnet.

Investigațiile, demarate în martie 2023, au vizat un grup format din 11 persoane, cu vârste cuprinse între 23 și 36 de ani, de cetățenie germană, poloneză, turcă, rusă și ghaneză. Centrul activității grupării se afla în Berlin, iar suspecții comercializau stupefiante, medicamente eliberate pe bază de rețetă, substanțe psihoactive noi și produse din cannabis. Marfa era expediată prin servicii poștale, majoritatea clienților fiind din Germania.

În perioada 6–14 ianuarie 2026, autoritățile au desfășurat o operațiune internațională care a inclus patru mandate de arestare și 31 de percheziții în Berlin, Hessa, Saxonia-Anhalt și Polonia. În cadrul acțiunii, o persoană a fost reținută și plasată în arest preventiv, fiind în desfășurare procedurile de extrădare. Operațiunea a mobilizat aproximativ 300 de ofițeri și s-a derulat pe parcursul a două zile.

În timpul perchezițiilor, au fost confiscate substanțe stupefiante, printre care amfetamină, cocaină, ecstasy și LSD, medicamente eliberate pe bază de rețetă, articole supuse legislației privind regimul armelor, documente, echipamente de comunicații și suporturi de stocare a datelor. De asemenea, autoritățile au ridicat mijloace financiare și bunuri în valoare totală de peste 85.000 de euro, inclusiv peste 60.000 de euro în numerar și un automobil. A fost dezactivat și software-ul utilizat de suspecți pentru gestionarea tranzacțiilor ilegale.

 

Potrivit anchetatorilor, pe parcursul unui an, Centrul pentru Combaterea Crimelor Cibernetice al INI a desfășurat măsuri speciale de investigație, care au inclus accesarea, interceptarea și înregistrarea în timp real a datelor de pe serverul ce găzduia platforma online a grupării. Aceste acțiuni au permis monitorizarea și obținerea probelor relevante privind activitatea infracțională.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода