Un lot de peste cinci tone de ceai de import, contaminat cu pesticide, a fost reținut la vamă și returnat producătorului

20 января 2026, 11:55

Un lot de 5.442 kg de ceai de import, care nu corespunde normelor de siguranță alimentară ale Republicii Moldova, a fost reținut la frontieră și returnat producătorului, anunță Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA).

Analizele de laborator au arătat depășiri ale limitei maxime admise (LMA) pentru mai multe pesticide, printre care Novaluron, Acetamiprid și Clorpirifos, ceea ce poate prezenta risc pentru sănătatea consumatorilor.

Din cantitatea totală de 5.442 kg, 3.074 kg au fost declarate neconforme. Pentru a proteja consumatorii, ANSA a decis returnarea integrală a lotului către producător.

Probele au fost prelevate de inspectorii ANSA de la postul de inspecție Sculeni.

ANSA avertizează că reziduurile de pesticide nu dispar prin spălare sau tratament termic. Orice depășire a limitelor maxime admisibile reprezintă un risc pentru siguranța alimentară.

Agenția îndeamnă operatorii din domeniul alimentar să manifeste responsabilitate și să nu introducă pe piață produse care depășesc limitele admise de reziduuri. ANSA își reafirmă angajamentul de a proteja sănătatea consumatorilor și va continua acțiunile de control și monitorizare a produselor de import, inclusiv a reziduurilor de pesticide.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода