
Un minor de 14 ani şi-a pierdut viața într-un accident rutier, care a avut loc vineri dimineațǎ, pe traseul Ivanovca–Cățăleni.
Impactul s-a produs în jurul orei 08:00. Potrivit Poliției, minorul de 14 ani ar fi luat motocicleta fratelui său mai mare, fără permisiunea acestuia, cumpărată acum câteva zile.
În timpul deplasǎrii, băiatul a pierdut controlul mijlocului de transport, derapând și izbindu-se într-un copac. Din nefericire, în urma traumelor primite, acesta a decedat pe loc.
Poliția anunțǎ cǎ întreprinde toate acțiunile necesare pentru stabilirea circumstanțelor exacte ale producerii tragediei.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ