Accident rutier grav pe traseul M5, în direcția raionului Edineț. Un poliţist și soția acestuia au decedat pe loc, iar trei persoane au fost transportate la spital, după ce un tânăr de 19 ani, fără permis, a ieşit pe contrasens şi s-a izbit de automobilul în care se aflau aceştia. Individul urmează să fie reţinut pentru 72 de ore.
Potrivit poliţiei, coleziunea a avut loc astăzi dimineaţă. Un tânăr de 19 ani aflat la volanul Mercedes E-Class, neechipat cu anvelope conform sezonului rece, a ieșit pe contrasens și a izbit frontal un Hyundai, condus de un bărbat de 44 de ani, care avea ca pasageri trei persoane.
În urma impactului, șoferul din Hyundai, angajat al Inspectoratului de Poliție Drochia, și soția acestuia de 42 de ani, au decedat pe loc, iar fetița de 10 ani a cuplului și o femeie de 62 de ani, au fost transportate la spital în stare gravă.
Şoferul Mercedes-ului nu a avut de suferit, dar a fost transportat la spital pentru investigații. Acesta urmează să fie reținut pentru 72 de ore. Testul la alcool a ieșit negativ. În urma verificărilor s-a stabilit că acesta nu deține permis de conducere, iar permisul unui alt stat nu a fost prezentat.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ