
Premierul Ungariei, Viktor Orban, i-a convocat joi pe liderii organizațiilor antiteroriste și le-a ridicat nivelul de alertă, ca răspuns la riscurile generate de conflictul din Orientul Mijlociu, transmite Agerpres cu referire la MTI.
"Astăzi am început ziua cu o întâlnire a Comitetului de Coordonare Antiteroristă, deoarece războiul din Orientul Mijlociu afectează direct situația de securitate a Ungariei", a postat Orban pe Facebook.
"Am aflat că, prin migrația în masă, organizațiile teroriste din Orientul Mijlociu s-au stabilit și s-au consolidat în Europa de Vest. Ne așteptăm acum ca aceste organizații și celulele teroriste existente în Europa să fie activate. Pacea și securitatea Ungariei vor fi protejate și în această situație. Prin urmare, am întărit controalele pentru sosirile străinilor care intră în Ungaria", a declarat Orban într-un video atașat la postare.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ











