Unsprezece state UE, între care și România, cer adoptarea cadrului de negociere pentru aderarea Rep. Moldova și Ucrainei

05 июня 2024, 18:18
uniunea_europeană

Un grup de 11 din cele 27 de state membre ale UE au cerut astăzi, 5 iunie, președinției belgiene a Consiliului UE să adopte încă de luna aceasta cadrele de negociere pentru aderarea Ucrainei și Republicii Moldova la UE, pentru a putea fi convocate conferințele cu cele două țări la sfârșitul lunii.

„Deschiderea negocierilor de aderare ar oferi o motivație suplimentară atât Ucrainei, cât și Republicii Moldova”, argumentează într-o „scrisoare comună asupra procesului de aderare la UE” cele 11 state membre semnatare ale acesteia, respectiv Republica Cehă, Estonia, Germania, Finlanda, Letonia, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia și Suedia, relatează agenția EFE, citată de Digi24.

„Având în vedere situația teribilă pe teren în Ucraina, precum și apropiatele alegeri prezidențiale și referendumul asupra aderării la UE în Republica Moldova, aceasta ar ridica moralul și ar promova implementarea de reforme în aceste țări”, mai notează în scrisoare miniștrii de externe sau secretarii de stat din ministerele de externe care au semnat documentul adresat președinției belgiene a Consiliului UE.

Cei 11 responsabili solicită „în comun adoptarea cadrelor de negociere pentru Ucraina și Republica Moldova de către Consiliul Afaceri Generale nu mai târziu de luna iunie, în vederea convocării conferințelor interguvernamentale cu ambele țări până la sfârșitul lunii iunie 2024”.

Ei au amintit în acest sens că liderii europeni au convenit la summitul lor din luna martie „adoptarea rapidă a cadrelor de negociere pentru Ucraina și Republica Moldova și avansarea în activitate fără întârziere”.

Prin acceptarea acestor cadre de negociere și convocarea conferințelor interguvernamentale, UE ar deschide de „facto” negocierile de aderare cu cele două țări, au concluzionat semnatarii scrisorii.

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода