
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și-a exprimat sprijinul pentru introducerea unei vârste minime de acces la rețelele sociale, în contextul unei preocupări tot mai mari față de siguranța copiilor în mediul online.
„Multe state din Uniunea Europeană consideră că a venit momentul să stabilim o ‘vârstă digitală de majorat’ pentru accesul la rețelele sociale. Și trebuie să vă spun, ca mamă a șapte copii și bunică a cinci nepoți, că împărtășesc această viziune”, a declarat von der Leyen în cadrul unui eveniment organizat la Adunarea Generală a ONU, desfășurată la New York.
În ultimele luni, țări precum Grecia, Franța și Danemarca au pledat pentru o astfel de reglementare, susținând că platformele de social media pot avea un impact nociv asupra dezvoltării minorilor, scrie Politico.
Totuși, modul în care această măsură ar urma să fie aplicată rămâne subiect de dezbatere între liderii europeni, existând opinii divergente legate de implementare.
Subiectul a intrat și mai puternic pe agenda internațională după ce Australia a anunțat că va introduce, începând de la finalul acestui an, o vârstă minimă de 16 ani pentru crearea de conturi pe anumite rețele de socializare.
Vorbind alături de premierul australian Anthony Albanese, Ursula von der Leyen a confirmat intenția Comisiei Europene de a înființa un grup de lucru care să analizeze ce măsuri pot fi adoptate la nivelul Uniunii Europene.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ