În Republica Moldova sunt așteptate investiții fără precedent, inclusiv în sectorul energetic, care vor contribui la stimularea creșterii economice, susține Victor Parlicov, ministrul energiei.
El a făcut această declarație în cadrul unui eveniment dedicat lansării Patronatului România-Moldova pentru Dezvoltare Durabilă, care a avut loc la Chișinău și a reunit actori importanți din ambele țări pentru a identifica modalități concrete de cooperare economică și dezvoltare regională.
Victor Parlicov nu a dat detalii despre ce ”investiții fără precedent” este vorba și când vor ajunge acestea în Republica Moldova.