VIDEO Curtea de Apel examinează contestația depusă de avocații Evgheniei Guțul, după condamnarea acesteia la închisoare

08 октября 2025, 16:26
Embed:

Astăzi, Curtea de Apel Chișinău examinează demersul avocaților başcanului Găgăuziei, Evghenia Guțul, prin care se solicită anularea sentinței pronunțate împotriva acesteia. Guțul a fost condamnată la 7 ani de închisoare, fiind recunoscută vinovată de acceptarea cu bună știință a finanțării unui concurent electoral și a fostului partid "Șor" din partea unui grup criminal organizat.

La ședință participă și Guțul prin videoconferință. Başcanul a apărut alături de Svetlana Popan, ex-secretară a fostului partid "Șor", condamnată în același dosar la 6 ani de închisoare și care a contestat, la rândul ei, decizia instanței. Avocatul başcanului a cerut eliberarea imediată din arest, susținând că condamnarea ar fi fost ilegală.

La ședință a fost surprins și deputatul Vasile Bolea, care a declarat:

"Așteptăm să se facă dreptate și sperăm că instanța va fi imparțială și obiectivă. Este important ca judecătorii Curții de Apel să acorde atenția cuvenită argumentelor care vor fi prezentate de avocați. Judecătorii trebuie să-și demonstreze independența și capacitatea de a acționa în conformitate cu legea, și nu la indicațiile cuiva."

Amintim că, în data de 5 august, Evghenia Guțul și Svetlana Popan au fost condamnate la 7, respectiv 6 ani de închisoare și obligate să achite împreună peste 56,4 milioane de lei, după ce au fost recunoscute vinovate de acceptarea finanțării ilegale menționate.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, Evghenia Guțul urmează să achite 40 905 637 de lei, sumă ce va fi confiscată din contul acesteia, iar Svetlana Popan trebuie să achite 9 748 425 de lei.

 

Ambele au fost private, pentru o perioadă de 5 ani, de dreptul de a desfășura activități contabile și financiare în cadrul partidelor politice, precum și de dreptul de a fi membre ale acestora.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода