
Doi bărbaţi din satuk Ţarigrad, raionul Drochia, cu vârste de 29 şi 35 de ani, riscă între 7 şi 15 ani de închisoare pentru implicarea în circulația ilegală a drogurilor. Potrivit oamenilor legii, în timpul perchezițiilor efectuate la domiciliile acestora, au fost ridicate plante de cânepă, cânepă uscată mărunțită, două telefoane mobile, două cartele bancare, ustensile pentru mărunțirea frunzelor de cânepă, precum și dispozitive artizanale destinate consumului de droguri.
Autoritățile estimează că, dacă activitatea infracțională ar fi continuat, profitul obținut din comercializarea substanțelor ar fi fost de aproximativ 100.000 de lei.
Bărbatul de 29 de ani era deja anunțat în căutare și avea o sentință de un an de închisoare pentru o infracțiune similară. Acesta a fost reținut la frontieră, în timp ce încerca să părăsească țara. Ulterior, a fost reținut și celălalt suspect.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ