VIDEO Doi tineri din Călărași, reținuți pentru șantaj: Au cerut 12.000 de euro de la un consătean, acuzându-l de furt de aur

06 ноября 2025, 11:09
Embed:

Procurorii  și ofițerii de investigație au reținut doi bărbați din raionul Călărași, bănuiți de șantaj asupra unui consătean, căruia i-au cerut 12.000 de euro drept "datorie" inventată.

Potrivit datelor anchetei, cei doi tineri, cu vârste de 21 și 25 de ani, ambii anterior judecați, inclusiv pentru jaf, l-ar fi acuzat pe bărbatul respectiv că ar fi furat 200 de grame de aur în anul 2022, când ar fi înnoptat la unul dintre ei. În baza acestei presupuse fapte, suspecții i-ar fi impus victimei o "datorie" de 12.000 de euro, sumă pe care au încercat să o obțină prin amenințări și presiuni.

În lunile septembrie și octombrie 2025, cei doi i-au făcut mai multe vizite victimei, de la care ar fi reușit să obțină două tranșe de bani — 750 și 250 de euro, după ce anterior au sunat-o și au amenințat-o cu răfuială fizică.

Ca urmare a plângerii depuse de victimă, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a inițiat urmărirea penală, le-a formulat și prezentat învinuirile celor doi suspecți și a depus demersuri pentru aplicarea arestului preventiv.

Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода