O femeie riscă detenţie pe viaţă sau închisoare între 15 şi 20 de ani, după ce în luna aprilie a pus la cale asasinarea fostului soţ prin otrăvire. Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, aceasta era dispusă să achite 20 de mii de euro pentru moartea fostului soţ.
" Potrivit procurorilor PCCOCS, femeia i-a transmis asasinului (care de fapt era agent sub acoperire al autorităților de drept) și recipientul cu substanța toxică. În schimbul executării omorului, aceasta i-a promis suma de €20.000. Femeia a fost reţinută în flagrant la transmiterea banilor către executorul angajat.
Acum, la solicitarea procurorilor PCCOCS, femeia continuă să fie plasată în arest preventiv. Urmează ca Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, să examineze cauza, timp în care inculpata beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii " mai aunţă oamenii legii.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ