
Un incident de poluare a fost semnalat recent în Rezervația Cultural-Naturală „Orheiul Vechi”. Râul Răut a fost contaminat cu deșeuri de origine necunoscută, iar fauna acvatică a început deja să fie afectată. În prezent, pe suprafața apei pot fi observate pești, raci și broaște moarte, au anunțat marți, 16 septembrie, reprezentanții rezervației.
"Angajații Direcției Biodiveristate și Patrimoniu Natural au preluat deja probe și au făcut apelurile de rigoare către instituțiile abilitate pentru a investiga cauzele poluării", se arată în mesaj.
Autoritățile rezervației au lansat, de asemenea, un apel către locuitorii din zonă, avertizându-i să nu pescuiască și să nu folosească apa din râu:
"Atenționăm locuitorii din zonă să nu pescuiască și să nu folosească apa din râu până când vom face publice cauzele incidentului și măsurile ce pot fi luate pentru a contracara acest fenomen", se precizează în mesajul publicat pe rețelele de socializare.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ