
"Aceștia i-au promis ucraineanul că-l "pot ajuta" prin relațiile lor în cele două autorități, iar a doua zi și-au dat întâlnire, ca să primească prima parte a banilor.
Totuși, autoritățile monitorizau cazul, în vederea prevenirii acestui trafic de influență. Prin urmare, cei doi au fost reținuți în flagrant de ofițerii Serviciului protecție internă și anticorupție al MAI, în timp ce bănuiții primeau prima parte a banilor de la unul din cei doi ucraineni în sumă de $2.300.
Ulterior reținerii acestora, procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) le-au formulat învinuirea și i-au solicitat judecătorului de instrucție aplicarea arestului, în scopul investigării obiective a cauzei și conservării probelor. Urmare a examinării demersului, Judecătoria Chișinău (sediul Ciocana) a dispus aplicarea arestului preventiv pentru 15 zile în privința învinuitului din stânga Nistrului și arest la domiciliu pentru 30 de zile în privința fostului angajat al MAI", mai anunţă Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ