
Un bărbat a fost rănit duminică seara, 7 decembrie, după ce a fost lovit cu mașina de un taximetrist pe șoseaua Hîncești din Chișinău. Incidentul ar fi fost precedat de un conflict între client și șofer, care a degenerat în violență. Din imaginile distribuite pe rețelele de socializare se observă cum un bărbat și o femeie se ceartă cu șoferul de taxi. Într-un moment, bărbatul lovește cu piciorul mașina, iar șoferul accelerează spre acesta, provocând căderea victimei pe șosea.
"La fața locului s-a stabilit că între un taximetrist și pasagerul său a izbucnit un conflict, iar, conform circumstanțelor preliminare, conducătorul auto l-ar fi tamponat pe pasager cu vehiculul. Pe caz a fost inițiat un proces penal pentru huliganism. Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor", au menţionat oamenii legii.
Atenţie, imagini care vă pot afecta emoţional!
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ











