
Comisarul European pentru Extindere, Marta Kos, a salutat finalizarea etapei de screening în cadrul procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Oficialul european a subliniat că țara este pregătită pentru următoarea etapă a negocierilor.
"Astăzi, Republica Moldova a realizat încă un pas important în parcursul său către Uniunea Europeană. Ați finalizat etapa numită "procesul de screening" – o parte esențială a negocierilor de aderare la UE. În puțin peste un an, experții din Moldova au prezentat gradul de aliniere a legislației naționale cu cea a Uniunii Europene în toate domeniile", a declarat ea.
Kos a adăugat că succesul obținut va accelera procesul de aderare și va impulsiona cooperarea dintre Republica Moldova și UE:
"Munca însă nu se oprește aici. Sarcina care urmează este clară: valorificați succesul obținut, continuați eforturile de reformă, armonizați legislația națională cu cea a UE și întăriți instituțiile democratice. În acest fel veți construi viitorul pe care îl meritați. Este esențial să mențineți acest ritm", a precizat Kos.
Precizăm că, Republica Moldova a încheiat luni, 22 septembrie 2025, procesul de screening bilateral, început în iulie 2024 şi considerat o etapă esențială pe drumul aderării la UE. Ultimul capitol analizat a fost Capitolul 33, prevederi financiare și bugetare, coordonat de Ministerul Finanțelor.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ