VIDEO Ministrul de Interne, despre cazul tragic al Anei-Maria: ”Pentru Poliție oricum este un rezultat”

07 мая 2024, 17:26
ana

Ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros, susține că peste 800 de polițiști au fost mobilizați în ziua în care a fost găsit corpul neînsuflețit al Anei-Maria Guja. În cadrul unui interviu la Radio Chișinău, șeful de la MAI a declarat că pentru oamenii legii este un rezultat faptul că a fost descoperit cazul.

”A fost antrenat un număr record de polițiști, pentru a identifica persoana și mijlocul de transport în care Ana-Maria a urcat au fost vizualizate mii de ore de la diferite camere din Orhei, de pe trasee, au fost verificate sute de km de trasee, au fost verificate localități întregi. În ziua în care a fost depistat, cu regret, corpul Anei-Maria au fost mobilizați peste 800 de polițiști de la Inspectoratul Instituțiilor Penitenciare, eu personal am fost în teren cu colegii mei. Noi am depus maxim efort pentru a avea un rezulta pozitiv și evident regretăm cazul care s-a întâmplat, dar pentru poliție oricum este un rezultat că a fost depistat corpul și avem probe care le putem aduce în fața instanței ca acest agresor să fie condamnat”, a declarat Adrian Efros.

Amintim că Ana-Maria Guja a dispărut în 12 aprilie, la Orhei, după ce a urcat într-un automobil. În 20 aprilie, poliția a găsit corpul neînsuflețit al fetei într-un extravilan, în apropiere de satul Chițcanii Vechi, Telenești. Forțele de ordine l-au reținut în acest caz pe șoferul automobilului în care a urcat victima, el fiind principalul suspect.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid și calitativ

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода