VIDEO Perciun, despre bătaia dintre două eleve: "Este extrem de grav. Se va solda cu consecinţe. Tânăra agresată primeşte consiliere psihologică"

18 июля 2025, 16:41
Embed:

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a oferit noi detalii despre incidentul șocant de violență între două eleve din Capitală, devenit viral pe rețelele de socializare. Potrivit acestuia, la fața locului ar fi fost prezenți tineri din cel puțin cinci instituții de învățământ. "Este un caz extrem de grav, care a stârnit îngrijorare atât în rândul autorităților, cât și al societății. Din momentul în care am recepționat video-ul, ne-am autosesizat împreună cu Poliția", a declarat Perciun.

Oficialul a subliniat că incidentul este un exemplu de bullying extrem, care necesită o reacție fermă:

"Ne-a șocat, la drept vorbind, pe toți. Ce s-a întâmplat este extrem de grav și se va solda cu consecințe", a adăugat ministrul.

Potrivit lui Dan Perciun, autoritățile se află în etapa de identificare a tuturor persoanelor implicate. Pe caz a fost deschis un dosar penal, iar în perioada următoare vor avea loc audieri și interviuri, în colaborare cu Poliția, pentru a stabili exact circumstanțele în care a avut loc agresiunea și modul în care mai mulți tineri, din diferite instituții, s-au aflat în același loc, în același timp:

"Oferim tot suportul necesar prin consiliere psihologică pentru tânăra care a fost expusă acestui comportament brutal şi facem tot posibilul ca să depăşească această situaţie extrem de gravă", a mai spus Perciun.

Amintim că miercuri, 16 iulie, pe rețelele de socializare au fost distribuite imagini tulburătoare în care o elevă este pusă în genunchi, înjurată și agresată fizic de o colegă, în timp ce alți tineri privesc, filmează și încurajează scena. Într-o altă secvență, cele două adolescente își aplică lovituri violente, cu pumnii și picioarele.

Pe marginea acestui caz s-a autosesizat și Avocatul Poporului pentru drepturile copilului.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода