VIDEO Primăria Chișinău a finalizat Planul Antidrog. Ceban: "Este important să ne unim eforturile în această privinţă"

16 декабря 2025, 09:57
Embed:

Primăria municipiului Chișinău a finalizat elaborarea Planului municipal Antidrog. Anunțul a fost făcut de primarul Capitalei, Ion Ceban, în cadrul ședinței Primăriei de luni, 15 decembrie. Potrivit edilului, acesta este structurat pe patru domenii principale: acțiuni de informare, acțiuni de prevenție, acțiuni de intervenție și acțiuni de monitorizare. Planul vizează prevenirea consumului de substanțe nocive și psihotrope, precum și combaterea fenomenului în rândul populației, în special al tinerilor.

Ion Ceban a atras atenția asupra gravității situației legate de consumul de droguri și asupra creșterii numărului de cazuri de contrabandă și trafic:

"Vedem situația gravă și numărul celor care se droghează. Ne șochează sumele de bani și cazurile de contrabandă. Vedem tot mai mulți tineri cu vârste fragede implicați în consum și vânzări", a declarat primarul.

Totodată, edilul a criticat lipsa unor politici eficiente la nivel național, menționând inclusiv dificultatea accesului la teste antidrog:

"Unde sunt politicile statului dacă astăzi nu putem găsi teste în farmacii? Datele prezentate de Ministerul Sănătății arată că foarte multe persoane, din rușine, nu merg la o clinică", a subliniat Ion Ceban.

Primarul a precizat că Planul municipal de acțiuni pentru anii 2026–2027 a fost elaborat în urma unui efort comun, toate propunerile fiind analizate, unificate și incluse în documentul final:

"Să ne unim eforturile și să luptăm împreună. Aceasta nu este o problemă a Primăriei sau a conducerii municipiului, ci o problemă a întregii societăți", a declarat Ion Ceban, exprimându-și speranța că implementarea planului va fi realizată în cooperare cu autoritățile centrale.

Potrivit edilului, Planul municipal Antidrog urmează să fie prezentat public în zilele următoare.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода